Gorjul, locul natal al lui Constantin Brâncuși, își păstrează autenticitatea nu doar prin peisajele sale și patrimoniul cultural, ci și printr-o gastronomie tradițională profund legată de viața satului românesc. Așa cum Brâncuși s-a inspirat din esența lumii rurale, bucătăria gorjeană se naște din simplitate, echilibru și respect pentru natură.
Printre preparatele emblematice se numără bulzul ciobănesc, realizat din mămăligă aurie și brânză de burduf, rumenit pe jar, un preparat specific zonelor montane ale Gorjului. Alături de acesta, ciorbele și tocănățele țărănești, gătite din carne fragedă și legume de sezon, reflectă gustul curat al bucătăriei de odinioară.
Un loc special îl ocupă pâinea de casă coaptă pe vatră, pregătită după rețete vechi, și plăcintele tradiționale gorjenești, umplute cu brânză, cartofi sau mere, nelipsite de la mesele de sărbătoare. Sarmalele în foi de varză sau viță-de-vie, pregătite cu răbdare și pricepere, sunt un simbol al ospitalității locale. Neapărat servite împreună cu piftii (răcituri de porc).
Produsele lactate – cașul, urda, brânza de burduf și smântâna – provin din zonele de munte și completează mesele simple, dar consistente, alături de mămăligă și legume proaspete. În tradiția gorjeană, țuica și rachiul de casă, obținute din fructe locale, însoțesc momentele de sărbătoare și întâmpină oaspeții cu respect și căldură.
Gastronomia gorjeană spune povestea unei lumi care l-a format pe Brâncuși: o lume a esențelor, a lucrului bine făcut și a legăturii profunde dintre om și pământ. La „Acasă la Brâncuși”, gustul tradițional devine o experiență culturală, o întoarcere la rădăcini și la valorile autentice ale satului gorjean.
În lumea satului românesc de odinioară, masa în familie era considerată sacră şi trebuia să respecte câteva reguli stricte. Mâncarea era preparată din produsele naturale care se găseau în propria gospodărie, iar preparatele erau pregătite după reţete tradiţionale.
Mâncarea tradițională de odinioară
„În zilele de sărbătoare, când familia se aşeza la masă, stăpânul casei spunea rugăciunea cu glas tare, iar ceilalţi o repetau în gând, la terminare fiecare închinându-se. (…) La servitul mesei (mâncării) pe masa cu trei picioare se puneau: blidul, înaintaşul străchinii, făcut din lemn, din care se mânca fiertura (ciorba); strachina este făcută de meşterii olari şi este folosită la servitul ciorbei. Este de mărimi diferite de la străchinuţă la străchinoi (din care mâncau mai multe persoane); Farfuria este urmaşa străchinii; Lingura a fost făcută iniţial de meşterii rudari din lemn de esenţă moale: tei, plop, răchită, cu găvanul potrivit pentru a lua din strachină fiertura (ciorba) şi a o băga în gură. Lingurile se ţineau de coada înflorată (ornată) cu motive geometrice ori crestături. Cuţitul cu lama ascuţită se foloseşte la tăiatul pâinii şi mălaiului. Cu cuţitul se taie ceapa, roşia, castravetele ori carnea friptă. Aţa de mămăligă se folosea la tăiatul mămăligii în dărabi (bucăţi) şi se făcea din aţă răsucită, ca să nu se rupă. Vinul se aducea la masă cu ulciorul ori cu cana, iniţial făcută din pământ, iar actualmente din sticlă“, arăta etnologul gorjean Alexandru Doru Şerban, în lucrarea „Cultura ţărănească gorjeană“.
La masa ţăranului gorjean nelipsită era ciorba, care mai era denumită fiertura ori sorbeala. Ea era făcută la foc de gospodină, în funcţie de anotimp şi de materia primă pe care o avea la dispoziţie. „Ciorbele erau de post (simplă fiertură) ori de dulce (fiertură cu untură). Primăvara, când dădea căldura, pe lângă garduri răsăreau urzicile. Femeile le adunau şi făceau «bucată nouă» considerându-le foarte sănătoase. Ciorbele se prăjeau şi erau drese cu oţet ori cu usturoi. Binefacerile urzicii pentru sănătatea omului se explică prin conţinutul bogat în fier, săruri minerale, proteine şi vitaminele A, B2, C şi K, atât de necesare corpului la ieşirea din iarnă. Urzicile se consumă până la Florii, când se îmbătrânesc şi îşi pierd gustul şi calităţile. Usturoiul cu care se dreg urzicile a fost mereu considerat «medicamentul de bază al ţăranului», constituind un puternic antiseptic intestinal şi pulmonar, iar oţetul înlesneşte asimilarea fierului şi proteinelor din urzici“, mai menţionează Alexandru Doru Şerban citat de Adevărul.
”Vara, în perioada muncilor la câmp se puneau în tigaie ouă cu jumări de porc şi se începea garniţa cu bucăţi de carne de porc şi trandafiri prăjite şi păstrate în untură. Spre sfârşitul verii, când puii de găină, raţă, gâscă creşteau şi erau buni de tăiat, în zilele de duminică sau de sărbători creştine se pregătea în tigaie mâncare scăzută cu roşii şi pătrunjel sau în ţest un ghiveci de pui cu cartofi şi fasole verde. Asemenea delicatesuri, udate cu vin, întăreau atmosfera de sărbătoare“.
