Casa Muzeu „Constantin Brâncuși” – locul unde începe drumul spre infinit

Hobița/Peștișani

Dacă pașii te poartă pe meleagurile Gorjului, nu ocoli Hobița. Aici, la mai puțin de 25 de kilometri de Târgu Jiu, într-un sat așezat între dealuri line și păduri de stejar, se află Casa Muzeu „Constantin Brâncuși” – locul în care s-a născut și a prins rădăcini unul dintre cei mai mari artiști ai lumii.

Casa memorială păstrează și astăzi amprenta creatorului nepereche. Simplitatea construcției, trăinicia lemnului, armonia formelor și liniștea profundă creează un spațiu aproape sacru, în care simți că Brâncuși nu a plecat niciodată cu adevărat. Este locul unde familiarul se întâlnește cu spiritualitatea, iar lucrurile simple capătă sensuri universale.

Satul Hobița, parte a comunei Peștișani, este o străveche vatră de locuire, atestată documentar încă din anul 1518, sub denumirea de Ohabița. Așezarea, cunoscută odinioară pentru bisericile sale de lemn și pădurile bogate de stejar, a fost un spațiu al meșteșugului și al muncii cinstite. Lemnul, materia primă a satului, avea să devină și prima formă de expresie artistică a lui Brâncuși.

Vizitând Casa Muzeu „Constantin Brâncuși”, nu descoperi doar o locuință modestă, ci începutul unei viziuni care avea să schimbe pentru totdeauna arta modernă. Aici s-au născut liniștea, echilibrul și respectul pentru esență – valori care aveau să îl conducă pe Brâncuși pe drumul către infinit. La Casa Muzeu „Constantin Brâncuși” din Hobița, vizitatorii pot descoperi universul simplu, dar plin de sens în care a crescut artistul: o gospodărie țărănească tradițională, obiecte autentice și repere vizuale care i-au inspirat viitoarele creații. Coloana Infinitului, Masa Tăcerii sau Poarta Sărutului își trag, în mod simbolic, seva din formele arhitecturale și decorative ale zonei natale.

Hobița nu este doar un loc pe hartă. Este un început. Este emoția primei atingeri de piatră și lemn. Este Acasă la Brâncuși.

Pentru bilete online click aici-Gorj Tourist Pass

Gorj Turist Pass

Gorj Turist Pass îți oferă acces facil și beneficii la cele mai importante atracții din județul Gorj.

Distribuie Pagina

Scroll to Top